Monday, 27 April 2009

The Smiling Scientist



7 comments:

alexandru said...

de ceva vreme mă tot întorc la poza asta şi nu ştiu ce să spun...
i see the smile, but where is the scientist?
în altă ordine de idei dezordonate am găsit reacţia unei retine satisfăcute de imaginile capturate.

saruşka said...

ce-i drept, pt cine nu are de-a face cu laboratorul, halatul e cam greu de observat în poză *.

e clar că trebuie să lămureşti ochiul, deci mai bagă una în care se vad halatul şi gelurile**...sau pensula :P

ps.1.*a nu se înţelege că purtatul unei chestii albe şi lungi te face pe loc "scientist"!
2. mulţumiri domnişoarei fotograf care mi-a stat la dispoziţie şi nu s-a plictisit pozând modelele**.(la licenţă, profii vor putea să-si scalde ochii-n ele, de clare ce sunt!)

Teodora said...

Ei, Alex, e mai greu cu "scientistul". Domnisoara din poza e chimist in devenire si cind am prins-o in cadru tocmai se agita cu niste geluri si alte dracarii chimice, frumos, in halat alb, dar, ce-i drept, pentru ochiul neavizat halatul nu prea se vede in poze :)
Multzam de vizita! Ma bucur ca ti-au placut :) Saluta pisicile din Cluj din partea mea.

alexandru said...

desigur! sunt salutate de ceva lume, da bună, şi mă bucur să le fiu mesager.
văzui colţul gulerului, da scriam să isc comentarii..răspunsuri.. doar scriam în engleză.. limba marilor minciuni.
ce?! doar nu crezuşi că ochii ei aţintiţi asupra ce-o fi, n-or fi trădând încordarea unui act ştiinţific? îmi dădu-i eu seama unde era ştiinţa şi omul ei. nici nu era greu cu aşa instantanee.

Marlén Carrillo Hernández-Ferman said...

Mil gracias por tus comentarios. Agradezco enormemente que le rindas un homenaje a mi lengua materna, el español.

Espero que sigas visitándome, hace falta de vez en cuando una opinión sincera. Me llamó mucho la atención que me dijeras que mis poemas eran tristes, porque eres la primera que nota esa intertextualidad en ellos.

No tienes por qué disculparte, escribes mejor que muchos muchachos que, sabiendo las reglas del español por ser mexicanos, lo destruyen.

Qué hermosa sonrisa la de la joven. Si eres tú, permíteme decirte que irradias cierta ternura muy propia de la región de donde vives.

Un saludo de 38ºC y desde Saltillo, México.

Mar.

Teodora said...

Muchas gracias por tu visita de nuevo. La joven no soy yo, es una companera mia de la universidat. Yo solo tomo las fotografias. De todas maneras, le dire lo que opinas de su figura. Creo que sera encantada.

Si queres, puedes dejarme los comentarios por tus poemas en tu pagina, aunque de verdad te agradesco porque vienes a visitarme :)

Marlén Carrillo Hernández-Ferman said...

Me encanta ver este post. La chica sonríe como un ángel que soñaba de niña.